„Șmecherul” din Craiova: „L-am lovit cu palmele peste față, gât și piept. Eu am fost provocat”. Avocatul cere eliberarea pentru că astfel de infracțiuni „au loc tot mai des”

„Șmecherul din Craiova: „L-am lovit cu palmele peste față, gât și piept. Eu am fost provocat. Avocatul cere eliberarea pentru că astfel de infracțiuni au loc tot mai des
Publicat: 10/01/2013, 13:44
Actualizat: 10/01/2013, 13:44

Cosmin Drăgan, șoferul din Craiova care a bătut un bătrân în vârstă de 62 de ani pe motiv că traversa strada prea încet, iar acesta a murit la spital, a declarat, vineri, la Tribunalul Dolj, că își regretă fapta dar că ar fi fost provocat de victimă, care ar fi încercat să îl lovească și să arunce cu pietre în mașina sa.

Cosmin Drăgan le-a relatat magistraților de la Tribunalul Dolj, care judecă, vineri, recursul său la măsura arestării preventive, transmite Mediafax.

„L-am lovit cu palmele peste față, gât și piept. Eu am fost provocat de pieton. El nu se afla pe trecerea de pietoni, iar eu am deschis geamul de la mașină să-i spun să se dea mai încolo. A încercat să mă lovească cu palma peste geam, iar atunci am coborât și l-am împins prima dată. El a luat două pietre să-mi dea în mașină, iar atunci m-am dus la el și l-am lovit cu palma. Regret fapta”, a spus Cosmin Drăgan în fața magistraților.

Avocatul șoferului le-a solicitat magistraților să dispună cercetarea în stare de libertate a clientului său întrucât acesta a fost arestat pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiuni „care au loc tot mai des”.

„Vă rog să faceți o distincție între infracțiunea de ultraj pentru care a fost trimis în arest și cea de lovituri cauzatoare de moarte, pentru care încă nu a fost găsită nicio probă”, a spus avocatul lui Cosmin Drăgan.

Șoferul rămâne în arest, după ce Tribunalul Dolj i-a respins, vineri, recursul formulat la decizia Judecătoriei Craiova, de arestare preventivă


Polițiștilor din Craiova le-au trebuit șase zile pentru a-și da seama că strada pe care s-a comis o infracțiune deosebit de gravă era monitorizată video chiar la propunerea Poliției Rutiere, lucru care îi poate ajuta în anchetă. Este vorba de zona în care, vinerea trecută, un bătrân a fost bătut de un șofer pentru că traversa prea încet – la scurt timp după agresiune victima decedând. Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a încercat să ia apărarea polițiștilor pentru întârzierea apariției acestor imagini, declarând pentru Gândul că și procurorii sunt la fel de responsabili.

Interesant este că, încă de luni, procurorii se gândiseră la eventuale probe video, dar nu și-au putut imaginat că acestea sunt chiar în posesia Poliției și administrației locale, cărora nu le dă prin gând să le pună la dispoziția Parchetului. Procurorii au cerut la începutul săptămânii înregistrările camerelor de supraveghere de la o benzinărie, numai că imaginile nu au fost relevante.

Imagini: bătrânul leșină după loviturile primite

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au intrat, ieri dimineață, în posesia unui film surprins de camerele video ale Primăriei Craiova, chiar în momentul în care Cosmin Drăgan, șoferul cu BMW, îl lovește pe Pavel Rentea, care traversa strada pe trecerea de pietoni alături de nepoata sa. În imagini se observă cum tânărul îl lovește pe bătrân, acesta din urmă își continuă drumul alături de nepoata sa de numai 6 ani, dar șoferul se mai întoarce o data și începe iar să-l lovească pe bătrân. După câțiva metri, victima se așază pe o bordură și leșină.

„Am intrat în posesia unor imagini de pe camera de supraveghere a Primăriei Craiova în care se observă cum s-a petrecut incidentul. Procurorii continuă cercetările pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul Magda Bădescu.

În timpul incidentului, dispecerul privea un semafor

Camerele video care au surprins incidentul sunt montate pe un stâlp de iluminat public, însă procurorii care instrumentează cazul abia miercuri au aflat de existența lor. Nici polițiștii, și nici angajații Primăriei Craiova nu-i informaseră până acum de existența acestor camere de supraveghere, deși acestea funcționau de un an de zile. „Sistemul de monitorizarea traficului este montat pe bulevardul Dacia cu rolul de a fluidiza traficul din intersecții. Acolo sunt permanent înregistrate imagini, iar opt ore pe zi există și un operator care supraveghează aparatura. Este angajat al Regiei de Administrarea Domeniului Public Craiova și se afla la pupitru în momentul producerii incidentului, dar era focalizat pe un semafor defect de pe același bulevard, unde se afla o echipă care încerca să remedieze situația.

IJP Dolj a cerut azi-dimineață imagini și imediat au fost puse la dispoziție”, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova. Bulevardul Decebal a fost reabilitat anul trecut pe o distanță de aproximativ 10 km, cu fonduri europene, iar camerele video au fost montate sub îndrumarea Poliției Rutiere Craiova.

Agresorul – în arest pentru tulburarea liniștii

Reamintim că Pavel Rentea, în vârstă de 62 de ani, a ajuns, vinerea trecută, în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Craiova, după ce a fost bătut de Cosmin Drăgan, de 22 ani, care se afla la volanul unui autoturism BMW. Tânărul și-a ieșit din fire și l-a lovit de mai multe ori pe bătrân pentru că acesta din urmă traversa prea încet strada. În urma loviturilor primite, Pavel Rentea a făcut stop cardiac. Medicii de la SMURD l-au transportat pe bătrân la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, dar acesta a decedat din cauza complicațiilor. Cosmin Drăgan a fost reținut miercuri de magistrații craioveni pentru 24 de ore, iar joi aceștia au decis eliberarea unui mandat de arestare preventivă pe 29 de zile pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×